5 Terapii interesante care ne ajută să reducem stresul

Pentru stres, marea problemă a secolului nostru, pe lângă tratamentele prescrise de medici, există și mijloace de a fi gestionat prin câteva acțiuni simple pe care le putem face chiar și acasă. Deși aparent sunt niște acțiuni pe care le putem face zi de zi, ele sunt recunoscute de specialiști ca fiind terapii cu efecte extraordinare în reducerea stresului.

1. Scrisul într-un jurnal sau journaling este o metodă simplă și la îndemâna oricui. Se spune că: atunci când scrii într-un jurnal zi de zi, descarci emoții și reușești să te detașezi de problemele cotidiene. Chiar dacă ceea ce scriem nu are un sens anume și nu are o structură clară, important este să scriem ce am făcut în ziua respectivă pentru că așa conștientizăm toate acțiunile noastre. Așadar scrisul într-un jurnal poate să calmeze și limpezească mintea, să dea la o parte gândurile negative, să sporească gradul de conștientizare. Scriind gândurile, sentimentele și acțiunile noastre într-un jurnal ne permite să ne menținem stima de sine și să ne solidificăm identitatea.

Scrisul de mână într-un jurnal ne poate menține centrați, ne poate ajuta să ne identificăm punctele tari și punctele slabe, ne oferă posibilitatea de a reflecta și de a efectua o analiză proprie și multe altele.

2. Terapia prin muzică sau meloterapia. Muzica ne captează și ne distrage atenția de la griji, durere, anxietate. Studiile au arătat că muzica poate reglementa activitatea regiunilor cerebrale care sunt implicate în inițierea, generarea, întreținerea, terminarea și modularea emoțiilor.

3. Dansul, unduirea corpului pe diverse ritmuri poate avea beneficii importante pentru sănătate dar în mod aparte pentru reducerea stresului. Terapia de mișcare prin dans pare să reducă anxietatea și să sporească calitatea vieții, bunăstarea, starea de spirit, afectul și imaginea corpului.

4. Terapia prin râs. La noi este mai puțin cunoscută însă studiile arată că râsul ajută la reducerea nivelului de hormoni ai stresului în organism; relaxarea musculară; ameliorarea durerilor; scăderea tensiunii arteriale; prevenirea și tratarea depresiei. Știați că râsul îmbunătățește starea de spirit, combate anxietatea, eliberează psihicul de stres, înlătură teama și crește rezistența psihică? Deci avem atât de multe motive să râdem zilnic.

5. Terapia prin poezie. Fie că scriem o poezie sau o citim, aceasta are efecte terapeutice puternice asupra minții. Aceste efecte au fost descoperite în timpul războiului civil american, când soldaților le erau citite poezii pentru a depași traumele și brutalitățile războiului. Imaginile și metaforele folosite într-o poezie într-un model ritmic creează un efect similar muzicii: formatul poetic permite exprimarea emoției care altfel ar putea fi greu de exprimat verbal sau s-ar fi putut să se simtă prea amenințător pentru a face acest lucru în mod direct.

Să scriem într-un jurnal, să ascultăm muzică, să dansăm, să râdem, să citim o poezie mai des sunt câteva acțiuni ce ne vor aduce numai beneficii, minții și sufletului nostru!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Top

Prin continuarea utilizării site-ului, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close