Vaccinarea antiHpv – o paralelă între România și Regatul Buthan

Pe site-ul ministerului sănătății a apărut în noiembrie un comunicat de presă, prin care este anunțată campania de vaccinare antiHPV:
Vaccinarea gratuită se va face începând din luna ianuarie 2020 în cabinetele medicilor de familie la fete cu vârsta cuprinsă între 11 și 14 ani care au solicitat in anii 2017 si 2018 vaccinarea la medicii de familie, inclusiv cele care au trecut de această vârstă dacă au solicitat.

“Cancerul de col uterin este o boală care poate ucide şi prin ignoranţă, dar este și un tip de cancer care poate fi prevenit scutind astfel femeile de suferinţe fizice şi psihice imense. Vaccinarea, alături de screening poate reduce povara generată de cancerul de col uterin. Ministerul Sănătăţii are datoria de a proteja prin orice mijloace sănătatea publică. Dar atunci când introducem noi vaccinuri în calendarul de imunizare este de datoria noastră să pregătim populația și să explicăm așa cum trebuie lucrurile. Am avut o perioadă în care am avut vaccinuri pe stoc, pe care le-am irosit”, a declarat Victor Costache, ministrul Sănătății.
Și acum o paralelă: între România, țara care ocupă locul 1, în Europa, la mortalitatea prin cancer de col și regatul Buthan, o țară de peste 700.000 locuitori din sudul Asiei.
Știați că: Bhutanul este pe cale să eradicheze cancerul de col uterin?

Cum s-a întâmplat asta? E relativ simplu. Oamenii de aici au o campanie de vaccinare eficientă în școli. Vaccinează fetele de 11-12 ani. Au cerut fonduri speciale de curând, începând vaccinarea și la băieți. E scump pentru ei, nu au bugete mari, dar investiția merită.

Bunica regelui a zis că femeile din Bhutan merită o viață sănătoasă și frumoasă, iar cancerul de col uterin e o tragedie pentru ele. Când el poate fi prevenit prin vaccinarea antiHPV, au luat imediat măsurile cele mai bune, prin cooptarea unor profesioniști, atragerea de fonduri speciale, campanii de educare. Vaccinarea e destinată tuturor fetelor, mai nou și băieților. Nu faci vaccinul, nu treci mai departe în școală, școală care e gratuită.
Informarea și educarea publicului este foarte importantă, așadar luați legătura cu medicul de familie și cereți detalii legate de vaccin. Putem ajunge ca Buthan sau ne putem păstra locul 1, la mortalitatea prin cancer de col. Diferența o face educarea și implicarea!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Top

Prin continuarea utilizării site-ului, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close