Sediu ultramodern pentru Primăria Blaj

100 Videos
6 Likes 2.28K Views
  • Genres:
  • Duration:1:53

Primăria Blaj beneficiază de un sediu ultramodern, dotat la cele mai înalte standarde, odată cu reabilitarea completă a interiorului instituției. Lucrările au durat opt luni de zile și au costat aproximativ două milioane de lei. Luni, 21 octombrie 2019, a avut loc o mică ceremonie de reinaugurare a sediului Primăriei Blaj din Piața 1848, nr. 16.

„Am reușit să aducem și Primăria Blaj la nivelul european pe care ni-l dorim pentru orașul nostru, un obiectiv firesc de altfel pentru această comunitate. Au fost lucrări ample pentru că, practic, a fost o reabilitare completă a interiorului clădirii. Pe de o parte, este vorba de imaginea orașului, având în vedere că această clădire este situată în inima Blajului. Pe de altă parte, era și normal să le creăm angajațiilor din administrația locală condiții de cel mai înalt nivel, pentru a-și putea desfășura activitatea la standardul așteptat. Nu în ultimul rând, cetățeanul care intră în Primărie trebuie să găsească acest loc primitor și confortabil, în care respectul față de plătitorul de taxe să se simtă la tot pasul. Sper, în consecință, ca, începând de astăzi, să crească la Blaj calitatea și eficiența actului administrativ”, a declarat primarul municipiului Blaj, Gheorghe Valentin Rotar.

Pentru reabilitarea interioară a sediului Primăriei Municipiului Blaj s-au efectuat următoarele lucrări:

– înlocuirea tuturor pardoselilor din marmură pe holuri și coridoare, desfacerea pardoselirlor din parchet laminat și a stratului suport, precum și turnare șape egalizare;

– refacerea finisajelor pereților și corectarea neregularităților existente (placarea pereților cu placi din gipscarton);

– realizarea de pardoseli din PVC, trafic intens, plinte PVC tip scafă profil terminal;

– refacerea pardoselilor în spațiile de circulație comune, scări, holuri, cu piatră naturală;

– înlocuirea ușilor interioare și înfundarea golurilor;

– refacerea în totalitate a instalației electrice (iluminat, prize, curenți slabi) prin montarea aparatelor pe stâlpișori;

– realizarea tavanelor false care să permită mascarea tubulaturilor de climă și ventilație;

– realizarea unei instalații de climatizare pe timp de vară prin chilier;

– extinderea grupului sanitar de la etaj;

– înlocuirea întregii rețele de încălzire, inclusiv calorifere;

– realizarea rețelei pentru sistemul de securitate, antiefracție și a rețelei de alarmare la incendiu;

– dotarea tuturor birourilor cu mobilier nou.

Show More

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Top

Prin continuarea utilizării site-ului, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close