Este bine pentru copii, să învețe de mici, cum se câștigă banii, cum se cheltuie, cum se economisesc, cum și cui se pot dona. Cea mai simplă cale de a le prezenta copiilor realitatea legată de bani și de locul de muncă, este inventarea unei povești, împreună cu copilul, care are și el rol de povestitor, poveste modernă în care jucăriile preferate merg la serviciu, sunt pasionate de munca lor și câștigă bani. După ce am avut deja discuția referitoare la locul de muncă, locul și modul de proveniență a banilor, este momentul să explicăm copilului faptul că o casă dezordonată, înseamnă o viață dezordonată și nesănătoasă. Evident, explicațiile nu sunt pe placul celor mici – și nu numai – dar regula ca pentru fiecare obiect care este lasat aleatoriu în casă să se economisească un banuț, trebuie respectată de toți membrii familiei deopotrivă.
În jurul vârstei de 4-5 ani, îi putem învăța pe copii despre „costul” banilor, despre faptul că „am nevoie” este prioritar față de „îmi doresc”, atunci când au la dispoziție o anumită sumă de bani. Astfel, dacă putem alege între două produse asemănătoare, îl cumpărăm pe cel care costă mai puțin.
Când suntem cu copiii noștri la cumpărături, recomandarea este să plătim cash, să socotească singuri cât trebuie să achităm și să primească restul, pentru ca banii să fie ceva palpabil pentru ei. Când mai cresc, e necesar să-i învățăm să-și stabilească obiective: ce vor să facă ei cu banii și ce e necesar să facă pentru a câștiga acei bani de care au nevoie. Obiectivul trebuie să fie concret, vizibil, să îl poată vedea. Ca să-i menții motivația, pune-i o fotografie cu lucrul dorit.
E important să-i învestim pe copii cu puterea de a decide ce fac cu banii lor, chiar dacă greșesc, pentru că astfel vor învăța să își asume consecințele propriilor alegeri. Copiii devin responsabili financiar, dacă avem încredere și îi lăsăm să ia decizii singuri.
Articol realizat cu sprijinul lector univ.dr. Dana Lupșa, psiholog Alina Moldovan și Liliana Cristina Damian, coordonator local al proiectului Business kid.